Învăţământ preşcolar Alba 

Dezvoltarea copilului prescolar şi formarea personalitatii autonome, creative a acestuia e pe primul loc în topul priorităților noastre. Ne mândrim cu programele educative de calitate din gradinitele judetului Alba și cu abordarea individuală a nevoilor fiecărui copil.


Educaţia timpurie este unul din elementele esenţiale în dezvoltarea holistică a copiilor alături de sănătate şi nutriţie. În procesul educaţiei timpurii, un rol esenţial îi revine sistemului preşcolar, care reprezintă o etapă importantă pentru încadrarea copiilor în sistemul educaţional din Romania.

 Pentru a avea o imagine cât mai fidelă asupra situației actuale a rețelei de grădinițe, a capacității ei de a școlariza copii în vârstă oficială de școlarizare la acest nivel, precum și a resursei umane implicate, care dă o măsură asupra calității activității desfășurate în învăţămantul preşcolar din judeţul alba,va prezentam cateva situaţii statistice:

  • La nivelul judeţului în anul şcolar 2015-2016 au existat 239 de grădiniţe din care 78 în mediul urban şi 164 în mediul rural; Numărul copiilor cuprinşi în grădiniţele din judeţ a fost de 8857.
  • Dintrea acestea 25 sunt cu PROGRAM PRELUNGIT şi 214 cu PROGRAM NORMAL, respectiv: 2847 de copii la program prelungit şi 6476 la program normal;
  • La nivel preşcolar există 11 unităţi cu personalitate juridică (PJ) ŞI 228 structuri arondate şcolilor sau altor grădiniţe.


Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba

Disciplina: Învăţământ preşcolar

Inspector educaţie timpurie: Prof. Aurora Vârtei

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți